Lege nr. 448/2006

Lege nr. 448/2006 din 06/12/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelorcu handicap

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1006 din 18/12/2006

Actul a intrat in vigoare la data de 21 decembrie 2006

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

CAPITOLUL I

Dispozitii generale, definitii si principii

Art. 1. - Prezenta lege reglementeaza drepturile si obligatiile persoanelor cu handicap acordate in scopul integrarii si incluziunii sociale a acestora.

 

Art. 2. - (1) Persoanele cu handicap, in intelesul prezentei legi, sunt acele persoane carora, datorita unor afectiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitatile de a desfasura in mod normal activitati cotidiene, necesitand masuri de protectie in sprijinul recuperarii, integrarii si incluziunii sociale.

            (2) De dispozitiile prezentei legi beneficiaza copiii si adultii cu handicap, cetateni romani, cetateni ai altor state sau apatrizi, pe perioada in care au, conform legii, domiciliul ori resedinta in Romania.

Art. 3. - Protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au la baza urmatoarele principii:


a) respectarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale omului;

b) prevenirea si combaterea discriminarii;

c) egalizarea sanselor;

d) egalitatea de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca;

e) solidaritatea sociala;

f) responsabilizarea comunitatii;

g) subsidiaritatea;

h) adaptarea societatii la persoana cu handicap;

i) interesul persoanei cu handicap;

j) abordarea integrata;

k) parteneriatul;

l) libertatea optiunii si controlul sau decizia asupra propriei vieti, a serviciilor si formelor de suport de care beneficiaza;

m) abordarea centrata pe persoana in furnizarea de servicii;

n) protectie impotriva neglijarii si abuzului;

o) alegerea alternativei celei mai putin restrictive in determinarea sprijinului si asistentei necesare;

p) integrarea si incluziunea sociala a persoanelor cu handicap, cu drepturi si obligatii egale ca toti ceilalti membri ai societatii.

Art. 4. - Autoritatile publice, furnizorii de servicii sociale, reprezentantii societatii civile, precum si persoanele fizice si juridice responsabile de aplicarea prezentei legi au obligatia sa promoveze, sa respecte si sa garanteze drepturile persoanei cu handicap, stabilite in concordanta cu prevederile Cartei sociale europene revizuite, adoptata la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificata prin Legea nr. 74/1999, precum si cu celelalte acte interne si internationale in materie la care Romania este parte.

Art. 5. - in intelesul prezentei legi, termenii si expresiile folosite au urmatoarele semnificatii:

1. acces neingradit al persoanei cu handicap - accesul fara limitari sau restrictii la mediul fizic, informational si comunicational;

2. accesibilitate - ansamblul de masuri si lucrari de adaptare a mediului fizic, precum si a mediului informational si comunicational conform nevoilor persoanelor cu handicap, factor esential de exercitare a drepturilor si de indeplinire a obligatiilor persoanelor cu handicap in societate;

3. adaptare - procesul de transformare a mediului fizic si informational, a produselor sau sistemelor, pentru a le face disponibile si persoanelor cu handicap;

4. adaptare rezonabila la locul de munca - totalitatea modificarilor facute de angajator pentru a facilita exercitarea dreptului la munca al persoanei cu handicap; presupune modificarea programului de lucru, achizitionarea de echipament, dispozitive si tehnologii asistive si alte masuri asemenea;

5. angajare asistata - optiunea de angajare care faciliteaza munca in locuri de munca obisnuite de pe piata competitiva a muncii si care presupune oferirea de sprijin in cautarea locului de munca si la locul de munca, transport, tehnologii ajutatoare, instruire, specializare;

6. asistent personal al persoanei cu handicap grav - persoana care supravegheaza, acorda asistenta si ingrijire copilului sau adultului cu handicap grav, pe baza planului de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap;

7. asistent personal profesionist - persoana fizica atestata care asigura la domiciliul sau ingrijirea si protectia adultului cu handicap grav sau accentuat, aflat in conditiile precizate de lege;

8. asistenta vie - include asistenta animala, ca de exemplu, cainele-ghid;

9. atelier protejat - spatiul adaptat nevoilor persoanelor cu handicap, unde acestea desfasoara activitati de formare, dezvoltare si perfectionare a abilitatilor; poate functiona in locatii din comunitate, in centre de zi, in centre rezidentiale si in unitati de invatamant speciale;

10. bugetul personal complementar - stabileste limitele cheltuielilor personale din cursul unei luni, in functie de gradul de handicap, pentru plata taxei de abonament radio/TV, a abonamentului telefonic cu impulsuri incluse si a taxei pentru abonamentul la curentul electric;

11. cai si mijloace de acces - elementele prin care se asigura accesul in cladirile publice si care asigura posibilitatea deplasarii persoanelor cu handicap in interiorul cladirii;

12. cerinte educative speciale - necesitatile educationale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educatiei adaptate particularitatilor individuale si celor caracteristice unei anumite deficiente sau tulburari/dificultati de invatare, precum si o asistenta complexa de tip medical, social etc.;

13. cladiri de utilitate publica - cladirile apartinand institutiilor publice si private care ofera populatiei diferite tipuri de servicii;

14. comisie de evaluare a persoanelor adulte cu handicap - organul de specialitate fara personalitate juridica in subordinea consiliilor judetene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, ale carei atributii principale sunt stabilite prin prezenta lege;

15. contractare - procedura de finantare/cofinantare de catre autoritatile administratiei publice locale a serviciilor sociale publice realizate de furnizorii privati de servicii sociale, acreditati in conditiile legii;

16. dizabilitate - termenul generic pentru afectari/deficiente, limitari de activitate si restrictii de participare, definite conform Clasificarii internationale a functionarii, dizabilitatii si sanatatii, adoptata si aprobata de Organizatia Mondiala a Sanatatii, si care releva aspectul negativ al interactiunii individcontext;

17. egalizarea sanselor - procesul prin care diferitele structuri sociale si de mediu, infrastructura, serviciile, activitatile informative sau documentare devin disponibile si persoanelor cu handicap;

18. incluziune sociala - setul de masuri si actiuni multidimensionale din domeniile protectiei sociale, ocuparii fortei de munca, locuirii, educatiei, sanatatii, informarii si comunicarii, mobilitatii, securitatii, justitiei si culturii, destinate combaterii excluziunii sociale;

19. indemnizatie lunara - prestatia sociala lunara reprezentand sume de bani acordate persoanelor cu handicap de natura sa faciliteze egalizarea de sanse, asigurarea unei vieti autonome si favorizarea incluziunii lor sociale;

20. integrare sociala - procesul de interactiune dintre individ sau grup si mediul social, prin intermediul caruia se realizeaza un echilibru functional al partilor;

21. insotitor - persoana care acompaniaza persoana cu handicap si care beneficiaza de drepturi in conditiile prevazute de lege;

22. loc de munca protejat - spatiul aferent activitatii persoanei cu handicap, adaptat nevoilor acesteia, care include cel putin locul de munca, echipamentul, toaleta si caile de acces;

23. manager de caz - membrul echipei pluridisciplinare care coordoneaza, monitorizeaza si evalueaza indeplinirea planului individual de servicii, precum si masurile luate in legatura cu adultul cu handicap;

24. plan individual de servicii - documentul care fixeaza obiective pe termen scurt, mediu si lung, precizand modalitatile de interventie si sprijin pentru adultii cu handicap, prin care se realizeaza activitatile si serviciile precizate in programul individual de reabilitare si integrare sociala;

25. program individual de reabilitare si integrare sociala - documentul elaborat de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, in care sunt precizate activitatile si serviciile de care adultul cu handicap are nevoie in procesul de integrare sociala;

26. reprezentant legal - parintele sau persoana desemnata, potrivit legii, sa exercite drepturile si sa indeplineasca obligatiile fata de persoana cu handicap;

27. sanse egale - rezultatul procesului de egalizare a sanselor, prin care diferitele structuri ale societatii si mediului sunt accesibile tuturor, inclusiv persoanelor cu handicap;

28. tehnologie asistiva si de acces - tehnologia care asigura accesul cu sanse egale al persoanelor cu handicap la mediul fizic, informational si comunicational;

29. unitate protejata autorizata - operatorul economic de drept public sau privat, cu gestiune proprie, in cadrul caruia cel putin 30% din numarul total de angajati cu contract individual de munca sunt persoane cu handicap.